Destul de chiaun ( nu poți să trec chiar așa de ușor peste schimbarea orei 😋), o cifră spusă la știrile de la ora 7, mă face să mă trezesc definitiv!
Concluzia este una singura! Majoritatea tinerilor care își deschid afaceri, pe banii lor sau ai părinților, vor să realizeze totul așa cum au făcut-o și în viața. Ușor, fără efort. Să termine facultatea fără să învețe, mergând la terase și trăgând "chiul", să meargă la job fără niciun pic de entuziasm, cu singurul scop de a mai trece o zi. După câțiva ani de job se plictisesc, își dau seama ca "se irosesc" și datorită validării constante pe care societatea și părinții le-o oferă, încep să creadă că sunt mult mai buni de atât, fără ca până în acel moment să fi făcut ceva notabil în viață.
Cum să îți dorești să conduci o firmă când nu ai putut să conduci cea mai importantă firmă, ce mai mica firmă, cu cel mai mic personal, adică propria persoană.
Când vei reuși să te conduci pe tine, să te organizezi, să reușești să te trezești la timp, să te pui la muncă, să îți stabilești obiective și să le îndeplinești, atunci să te gândești că poți mai mult! Să conduci o firmă sau o echipă. Până atunci, mergi te rog LA MUNCĂ, învață ce este organizarea, obiectivul și responsabilitatea!