Therme, locul unde problemele dispar

În Corbeanca-Baloteşti, găsim centrul de relaxare, wellness si distractie, Therme Bucuresti, construit pe un areal de 250.000 de metri patrati, avand o suprafata totala de 34.000 mp si o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor. Cu peste 800.000 plante, avem în incinta și cea mai mare grădină botanică din România. Lunar, complexul Therme înregistrează zeci de mii de vizitatori, perioadele cele mai aglomerate fiind weekend-urile.

Nu suntem foarte ușor de impresionat, dar investiția acesta este incredibil de impresionantă. Cu aproape 100 de milioane de euro investiție, avem de aface cu una dintre cele mai importante investiții din România și cea mai mare investiție în turismul balnear.
După 30 de minute de mers cu mașina pe DN1 (recunoaștem că am fost în timpul săptămânii), ajungem în uriașa parcare, dimensionată în conformitate cu cerințele. La intrare, te sperii un pic când vezi în fața ochilor că se întind cozi pe mai multe rânduri, dar ne liniștim după ce vedem că merge destul de repede. Luam biletul care ne oferă acces în toate cele 3 zone, Galaxy, Palm şi Elysium, pentru 4.5 ore.
După ce iesim din labirintul căruia cei de la Therme îi spun vestiar, intrăm în zona centrală, unde primul instinct este să scoți telefonul și să faci repede o poză. Este greu să ai loc, pentru ca sunt zeci de persoane care fac același lucru, asta dacă nu au transmisiuni live 😋.
Galaxy e o zonă pentru familii, cu atracţii pentru toate vârstele. Dacă ai 10-12 ani, nu te mai iau părinții de aici nici cu poliția 😊. Cele 16 tobogane cu apă și  piscina cu valuri îi fac pe adulți să fie pentru câteva ore din nou copii, iar pentru cei mici adrenalina este cuvântul de ordine.  Elysium  înseamnă relaxare totală în saune tematice, masaj, programe speciale cu aromaterapie, unde nu trebuie să faci nimic, doar să te lași dus de arome în țările de origine. Avem sauna cu sare de Himalaya, unde au fost aduse peste 150 de tone din Himalaya.
The Palm, cu piscina de 1200 mp, în care se află şezlonguri cu hidromasaj şi jacuzzi. Piscina principală are o mica parte și în exterior.

Am avut parte de 4.5 ore fabuloase în care am îmbinat distractie cu relaxarea. Data viitoare venim cu toată familia, Therme a trecut testul. Merită din toate punctele de vedere, chiar și din punct de vedere financiar. 

Distractie plăcută! 

03-2019
0 comentarii

0 comentarii