Echipa Conexiuni a fost la paradă!
Este un moment istoric și am simțit că trebuie să îl trăim live. Cum ne-am dat jos din metrou (era inutil să mergem cu mașina), ne-a copleșit mulțimea de oameni care mergeau cot la cot cu noi, pe un ger năprasnic, cu "cățel, cu purcel" (cățel la propriu), să ia parte la acest moment istoric. După un drum destul de lung, de la Piața Victoriei până la Arcul de Triumf, am început să căutăm un loc. Dacă nu ai venit de la 8 dimineața, nu poti să ai pretenții să stai mai aproape de 1 metru. În primul rând sunt copiii, care suportau cu curaj gerul, de parcă știau că iau parte la #istorie, în rândul 2 bunicii și părinții care încercau să țină copiii să nu fuga după "căluțul neglu male" sau dupa cățelul de la "K9". În rândurile din spate, ne-am bucurat de avioanele și elicopterele care au survolat văzduhul și de steagurile care treceau mândre prin fața noastră. Când a trecut prin fața noastră steagul american, un copil ce avea #drapelulnațional desenat pe moaca dulce, spune ceva ce ne-a pus pe toti pe gânduri : "aceștia sunt cei care ne apără în caz de război". O fetiță de maxim 2 ani, privea cu admirație soldații, care păreau de neclintit, în marșul lor. Una peste alta concluzia copiilor a fost că toți aceştia "ne salvează țara în caz de război, calamități", iar în sufletele noastre au nutrit mai puternice ca niciodata sentimentele de #unitate, #solidaritate şi mândria de a fi români! #100MareaUnire, un moment istoric încărcat de emoții foarte puternice, resimțite acolo în mijlocul mulțimii din toate colțurile! La mulți ani, #România! La mulți ani, #români!

- World
- O zi din viața de agent imobiliar în #București
- Reclama este sufletul comerțului
- Conexiuni Urbane HOHOHO!
- Cum să îți transformi afacerea într-un brand
- Vu's Rooftop - cină la ÎNĂLȚIME
- Când vizionarii văd business-ul chiar și în RUINE
- Când investitorii pun umărul la reconstrucție
- SUTE de MII de FIRME mici au nevoie de ajutor!
- Centrul Vechi, sufletul Bucureștiului?
- Când investițiile sprijină renașterea Bucureștiului
- Ședințele în aer liber și performanța
- Tinerii să învețe să își conducă propria persoană, înainte să își dorească să conducă afaceri sau echipe!
- Cum să îți credibilizezi afacerea?
- Provocările creșterii unei afaceri și cum să te reinventezi de fiecare dată
- Liderii de mâine
- Lecție de ANTREPRENORIAT
- Am ceea ce trebuie ca să devin antreprenor?
- Care este ingredientul unei afaceri de succes?
- Cum începem o afacere?
- Politica și afacerile ...
- Nu există FEEDBACK pozitiv sau negativ
- Așteaptă 1000 la ușă să îți ia locul
- Soluția pe timp de criză pentru cei din marketing online, marketingul afiliat
- Consultanța financiar-bancară la un al nivel
- Revoluționarea pieței imobiliare din România. Se lansează aplicația Zoomo
- Ce faci când vrei să vinzi o casă în București? îl contactezi pe Marion Stanca
- Creditarea în 2021
- Atingerea obiectivelor cu tehnica unui copil de 3 ani
0 comentarii