2001, Gala Hagi. După ce am stat la cozi de sute de metri, ne-am luptat cu "bișnițarii, am reușit să punem mâna pe biletele care ne duceau la evenimentul de retragere a celui care ne-a oferit cele mai frumoase momente ( după familie și "examenul de capacitate" 😋), din copilarie. '94, '98, '00, sunt anii în care românii au trăit cele mai frumoase momente de după '89. 

"Gică, Gică, nu vedem de sticlă", se aude din peluză. Sticla uriașă este îndepărtată în uralele celor deranjați de sticla pe post de reclamă. 

Începe meciul care are toate ingredientele pentru un meci demonstrativ de succes, vedete, talent, amuzament și un Taffarel de zile mari. 

La final, când emoțiile au ajuns la un nivel de necontrolat, toți am izbucnit în lacrimi pe melodia celor de la Holograf, " să nu imi iei niciodată dragostea". A fost minunat să vezi atâta dragoste pentru un om care nu îți este rudă sau prieten, să vezi 80.000 de oameni care cântă, plâng și care aduc respectul față de profesionalism la un nivel colosal. 

Unul dintre cele mai frumoase momente a fost cel în care Ianis, de doar 3 anișori, intra alergând în tricoul cu numărul 10, de mâna cu tatăl lui. Alerga perfect în același ritm un pic în spatele lui Gică, dar foarte apropiat și ordonat. Îmi dau lacrimile când scriu aceste rânduri, așa cum mi-au dat atunci. Nu stiu dacă acum este din nostalgie sau pentru că și eu am un băiețel de 2 anișori. Dar atunci mi-a rămas în minte acel moment. În minutul acela mi-am pus intrebarea, când l-am văzut cum a dat cu piciorul în minge împreună cu Patrick al lui Florentin Petre, cum ar fi dacă l-ar urma, cum ar fi ca peste o generație ( 20 de ani), să avem în Ianis un nou lider al Naționalei. 

Totul a depins de educația oferită de Gică, de respectul pentru sport, pentru oameni și iubirea față de România. Mai țineți minte cum punea Gică mâna la inimă? Mi se face pielea de găină doar când imi aduc aminte. Pașii tatălui sunt cei mai importanți. Depinde de tată și mai apoi de copil, ca drumul să fie unul corect. Ianis a crescut frumos, a muncit mult, a fost pus la muncă de către tatăl lui și el nu s-a dat înlături. S-a enervat când a fost tratat la fel, când nu i s-a cuvenit, dar a înțeles că acesta este drumul pentru a ajunge unde este acum, la nivel de performanță. Multumim Ianis, mulțumim Gică! Am așteptat 20 de ani pentru momentul de ieri, în care s-a născut speranța pentru o națională așa cum a fost Generația de Aur. Ea a început cu Hagi și următoarea începe TOT cu Hagi.

Foto: Libertatea