Dor de Comedie, de Teatrul de Comedie
Teatrul de Comedie este locul unde râzi cu poftă timp de două ore, continui pe drum când îți aduci aminte scenele și mai râzi câteva zile atunci când povestești colegilor de birou, prietenilor sau familiei. Pentru că o să povestești.
Teatrul din Centrul Vechi al Bucureștiului, adună cei mai iubiți actori din România, începând cu directorul George Mihaiță și continuând cu Horațiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Ștefan Bănică, Marius Florea Vizante, Dorina Chiriac, Mihai Bendeac, Emilia Popescu.
Am fost la nouă piese la Teatrul de Comedie și am râs la ele cât am râs în total la toate filmele de comedie pe care le-am văzut în toată viața mea. Jocul actorilor, punerea în scenă, decorurile și munca din spate te fac să te întrebi de ce nu mergi mai des la teatru.
Prima dată am fost la Teatrul de Comedie la 20 sau 21 de ani, la piesa Poker, de Adrian Lustig, o comedie fabuloasă, unde am avut parte de cel mai bun râs din viața mea. George Mihaiță, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan și Simona Stoicescu, te aduc într-un brutal cotidian, într-o interpretare de excepție. Replicile din piesă te vor urmări mulți ani, ca cele din B.D. Am urmărit aceasta piesă cu un grup de prieteni. Pentru că mi-a plăcut atât de mult, nu am putut să nu împărtășesc această piesă cu persoanele dragi. Așa că am fost cu mama și nașa mea iar peste ani nu am putut să nu merg și cu viitoarea soție. Am râs la fel de mult și faptul că am reținut replicile, înseamnă că am fost la o piesă despre care se poate spune că a fost memorabilă.
Ulterior mai fost la Clinica, o piesă foarte bună despre nebunii care sunt de multe ori mai sănătoși ca cei care se consideră sănătoși. Femeia care și-a pierdut jartierele cu Horațiu Mălăele și George Mihaiță. A urmat Regizorul, piesă premiată la festivaluri internaționale, cu George Mihaiță și Ștefan Bănică ( chiar dacă mi-am dorit să îl văd cu Horațiu Mălăele). Elling cu Vizante, mi-a oferit o criză de râs ce mi-a adus febră musculară, piesa oferind cele mai multe râsete pe minut. ...Escu cu Vladimir Găitan, unde interpretare a fost minunată. Bani din Cer cu Bendeac, a fost o comedie grozavă, cu toate că nu m-am dus cu foarte mari așteptări. Am mai fost la Podul, o piesă despre sinucidere, care te face să râzi, dar te ancorează un pic în realitate. O Scrisoare pierdută cu Marcel Iureș, mi-a adus aminte de proba orală de la BAC, unde am interpretat şi eu la rândul meu rolurile, interpretare care mi-a crescut un pic nota 😉.
Sper că v-am convins ca prima piesă de teatru pe care o să o vedeți după ridicarea restricțiilor sau prima din viața voastră, să fie la Teatrul de Comedie.
"Între teatru şi comorile lumii aş alege teatrul"
Maria Filotti
Foto: Nanna P.

- World
- O zi din viața de agent imobiliar în #București
- Reclama este sufletul comerțului
- Conexiuni Urbane HOHOHO!
- Cum să îți transformi afacerea într-un brand
- Vu's Rooftop - cină la ÎNĂLȚIME
- Când vizionarii văd business-ul chiar și în RUINE
- Când investitorii pun umărul la reconstrucție
- SUTE de MII de FIRME mici au nevoie de ajutor!
- Centrul Vechi, sufletul Bucureștiului?
- Când investițiile sprijină renașterea Bucureștiului
- Ședințele în aer liber și performanța
- Tinerii să învețe să își conducă propria persoană, înainte să își dorească să conducă afaceri sau echipe!
- Cum să îți credibilizezi afacerea?
- Provocările creșterii unei afaceri și cum să te reinventezi de fiecare dată
- Liderii de mâine
- Lecție de ANTREPRENORIAT
- Am ceea ce trebuie ca să devin antreprenor?
- Care este ingredientul unei afaceri de succes?
- Cum începem o afacere?
- Politica și afacerile ...
- Nu există FEEDBACK pozitiv sau negativ
- Așteaptă 1000 la ușă să îți ia locul
- Soluția pe timp de criză pentru cei din marketing online, marketingul afiliat
- Consultanța financiar-bancară la un al nivel
- Revoluționarea pieței imobiliare din România. Se lansează aplicația Zoomo
- Ce faci când vrei să vinzi o casă în București? îl contactezi pe Marion Stanca
- Creditarea în 2021
- Atingerea obiectivelor cu tehnica unui copil de 3 ani
0 comentarii