Cei din București
La 30 și ceva de ani de la naștere la maternitatea Giulești, doi ani de postări cu mii de fotografii din București, putem spune că am căpătat un pic de experiență și că ne cunoștem orașul un pic. Iubim Bucureștiul cu bune dar și cu multe rele. Aici ne-am petrecut copilăria, aici își vor petrece copilăria și copiii noștri. De aici am plecat în concediu să scăpăm de trafic,de oameni și de zarvă, dar tot aici abia am așteptat să ne întoarcem.
Aici este familia noastră, aici sunt prietenii, aici sunt restaurantele preferate, parcurile unde ne simțim liberi și de unde vrem să ne luăm porția de aer. Teatrele și muzeele, tot aici avem joburile sau afacerile unde încercăm să facem cât mai bine, să câștigăm cât mai mult, pentru a face față economiei de piață, pentru a putea desfășura cât mai multe activități și să ne bucurăm de timpul liber. În București nu ne plictisim niciodată și mereu găsim ceva de făcut pentru toate buzunarele. Bucureștenii nu sunt pretențioși, știu să se distreze, știu să îmbine distracția cu evenimentele culturale. De aceea iubim Bucureștiul, pentru că este un oraș cu de toate pentru toți. 2 sau 4 milioane, avem cu toții loc ( mai puțin în trafic 😋)!

- World
- O zi din viața de agent imobiliar în #București
- Reclama este sufletul comerțului
- Conexiuni Urbane HOHOHO!
- Cum să îți transformi afacerea într-un brand
- Vu's Rooftop - cină la ÎNĂLȚIME
- Când vizionarii văd business-ul chiar și în RUINE
- Când investitorii pun umărul la reconstrucție
- SUTE de MII de FIRME mici au nevoie de ajutor!
- Centrul Vechi, sufletul Bucureștiului?
- Când investițiile sprijină renașterea Bucureștiului
- Ședințele în aer liber și performanța
- Tinerii să învețe să își conducă propria persoană, înainte să își dorească să conducă afaceri sau echipe!
- Cum să îți credibilizezi afacerea?
- Provocările creșterii unei afaceri și cum să te reinventezi de fiecare dată
- Liderii de mâine
- Lecție de ANTREPRENORIAT
- Am ceea ce trebuie ca să devin antreprenor?
- Care este ingredientul unei afaceri de succes?
- Cum începem o afacere?
- Politica și afacerile ...
- Nu există FEEDBACK pozitiv sau negativ
- Așteaptă 1000 la ușă să îți ia locul
- Soluția pe timp de criză pentru cei din marketing online, marketingul afiliat
- Consultanța financiar-bancară la un al nivel
- Revoluționarea pieței imobiliare din România. Se lansează aplicația Zoomo
- Ce faci când vrei să vinzi o casă în București? îl contactezi pe Marion Stanca
- Creditarea în 2021
- Atingerea obiectivelor cu tehnica unui copil de 3 ani
0 comentarii