Bucureștiul este plin de locuri minunate în care te poți relaxa sau încărca de energie. Dar, ca tot românul care se bucură de frumusețile ce-l înconjoară, ne-am obișnuit să acceptăm în tăcere și ruinele din apropierea monumentelor ori locurile neîngrijite. Astăzi m-am bucurat de o plimbare în Parcul Carol, unul din cele mai frumoase parcuri ale Capitalei și, deși eram fericită privind razele soarelui ce strălucea printre frunze pe aleile parcului, în timp ce picioarele mă purtau la voia întâmplării prin locurile unde fusesem în urmă cu prea mulți ani, deodată am simțit un nod în gât când am ajuns în fața Arenelor Romane. Ei da, în urmă cu vreo 20 de ani poate, am fost de câteva ori aici, la câteva concerte de muzică rock.

Arenele Romane, acest teatru de vară construit după model roman, a fost de la început gândit ca un proiect închinat latinității poporului român. Cei care au realizat planurile arhitecturale și au dus la bun sfârșit acest proiect grandios de la începutul anilor 1900 au fost arhitectul Leonida Negrescu, colaborator la proiectul Ateneului Român, împreună cu inginerul constructor Elie Radu, un academician român care a contribuit la construirea șoselelor transcarpatice, realizate după Marea Unire cu Transilvania și cu inginerul George Constantinescu, care a fost inventator, un om de știință specialist în teoria vibrațiilor, aerodinamică, mecanica fluidelor etc. Teatrul de vară a fost construit împreună cu un complex de clădiri pentru „Expoziția generală română", din 1906, eveniment dedicat împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I al României.

Simt însă nevoia să revin în prezent. Ieri, în prima zi a anului 2021, am făcut o scurtă plimbare cu familia prin Parcul Carol, însă în câteva momente am trecut de la încântare la dezamăgire. Exteriorul pereților Arenelor Romane, acum de culoare gălbuie, sunt scorojiți, la bază cu bordurile sparte și pline de igrasie, cu tencuila căzută pe alocuri, cu fereste lipsă sau oblojite cu scânduri umflate. Totuși, un drapel decolorat flurura în razele soarelui, parcă încercând să ne amintească de măreția de altădată gândită și creată de înaintașii noștri. Cum arată acum interiorul Arenelor Romane, habar nu am. Probabil, mai dezolant chiar decât exteriorul. Am privit doar cu regret și nostalgie clădirea și, cu senzația de neputință, ne-am îndreptat apoi spre casă. Oare ce-ar spune Carol I dacă astăzi ar vedea Arenele Romane? Sper, totuși, ca această clădire extraordinară să nu fie dată uitării.

(Text: Elena Boholț, redactor-șef www.semnealese.ro, Foto: Gabriel Boholț)