Când ți-ai 'tras' brand și nu mai 'dai 2 lei' pe imagine
Am intrat ( de nevoie ), azi într-un local "de fițe" în zona food fresh, utilizat mai mult de către cei din zona corporațiilor, adică un public comercial, pretențios și cu un anumit nivel al veniturilor. Prima dată, ne oprim la un metru de intrare, deoarece geamurile erau atât de murdare, încât am crezut ca este închis de câțiva ani. Mișcarea din interior, ne-a făcut să intrăm ( timid). Luam unul dintre sandvisurile "celebre" și un capucino. Întreb unde este toaleta, ajung in zona toaletei și STUPOARE, toaleta este la comun, cum oare a luat DSP-ul, mi-a venit prima dată în minte, dar uit repede când dau de cea mai murdară toaletă, așa cum doar în tren mai găsești sau la concerte, spre final. Imi fac curaj, apoi ma îndrept cu și mai mare curaj spre sandvis. Am încercat să uit tot ce am văzut și m-am așezat la masă. Deoarece nu imi mergea foarte bine internetul ( mare ghinion), încep să mă uit în jurul meu. Mare greșeală, pentru ca am vazut pânzele de păianjen, praful de cel puțin 5 cm, încă o dată mizeria de pe geamuri și ceva lipicios, ascuns de un ziar de sport, cu data de 4 ianuarie, probabil ultima dată când au făcut curățenie. Cum poți să muncești atât de mult să ajungi pâna aici, să investești sute de mii de euro, să construiești un brand, să construiești o rețea de comercializare și să riști totul, pentru că nu ai un mecanism de control asupra punctelor de lucru sau a francizelor sau pur și simplu să nu mai "dai 2 bani" pe imagine, pentru ca totul merge de la sine. În zona de food, imaginea, curățenia și calitatea sunt cel mai importante. Aici poți să pierzi totul într-o secundă.
RăspundeRedirecționează
|
03-2019
2 comentarii

Categorii
- World
- O zi din viața de agent imobiliar în #București
- Reclama este sufletul comerțului
- Conexiuni Urbane HOHOHO!
- Cum să îți transformi afacerea într-un brand
- Vu's Rooftop - cină la ÎNĂLȚIME
- Când vizionarii văd business-ul chiar și în RUINE
- Când investitorii pun umărul la reconstrucție
- SUTE de MII de FIRME mici au nevoie de ajutor!
- Centrul Vechi, sufletul Bucureștiului?
- Când investițiile sprijină renașterea Bucureștiului
- Ședințele în aer liber și performanța
- Tinerii să învețe să își conducă propria persoană, înainte să își dorească să conducă afaceri sau echipe!
- Cum să îți credibilizezi afacerea?
- Provocările creșterii unei afaceri și cum să te reinventezi de fiecare dată
- Liderii de mâine
- Lecție de ANTREPRENORIAT
- Am ceea ce trebuie ca să devin antreprenor?
- Care este ingredientul unei afaceri de succes?
- Cum începem o afacere?
- Politica și afacerile ...
- Nu există FEEDBACK pozitiv sau negativ
- Așteaptă 1000 la ușă să îți ia locul
- Soluția pe timp de criză pentru cei din marketing online, marketingul afiliat
- Consultanța financiar-bancară la un al nivel
- Revoluționarea pieței imobiliare din România. Se lansează aplicația Zoomo
- Ce faci când vrei să vinzi o casă în București? îl contactezi pe Marion Stanca
- Creditarea în 2021
- Atingerea obiectivelor cu tehnica unui copil de 3 ani
2 comentarii