#București la 560 de ani sau cum am ajuns de la 160 la 3 milioane

Sunt istorici care susţin că Bucureştiul a luat naştere în jurul unui turn, în jurul căruia au început să se adune oameni. La început au fost 160. Dar legenda pe care o știm cu toții ne spune că un cioban pe nume Bucur s-a  îndrăgostit de o tânără frumoasă pe care o chema Dâmboviţa. Firescul a făcut ca ei să se stabilească aici. 

Cum am ajuns de la 160 la 3 milioane? 

Prima dată oamenii au venit după apă. Următorii au venit când lângă apă a apărut târgul. La apariția infrastructurii și a hanului au venit și mai mulți. Primul pas spre progres și statutul de capitală a fost când București a devenit o cetate fortificată. Fiind un important centru comercial și financiar coroborat cu așezarea strategică, a devenit capitală. Ca peste tot în lume, capitala devine principalul obiectiv pentru negoț, un centru militar și la deschiderea Academiei Domnească de la București, prima școală superioară deschisă de Constantin Brâncoveanu, devine și un important centru educațional, adunând elita vremurilor. 

La 1704 se deschide spitalul Colțea, prima instituție din domeniul medical. Cu elita strânsă în jurul Bucureștiului, cu infrastructura dezvoltată, cu Academie, Spital și fiind un important centru comercial, București începe să aspire la mai mult şi copiază câte un pic din arhitectura și atmosfera marilor orașe ale vremurilor, Istanbul, Viena sau Paris. De aici nu mai este mult până la titulatura de "Micul Paris ", dobândită pe timpul lui Carol I. 

Dezvoltarea, trendul şi pentru o perioadă chiar obligația, sunt motivele principale pentru care București a ajuns la o populație de milioane. Azi suntem mulți, suntem tineri, bătrâni, copii din diverse zone ale țării sau chiar ale lumii, dar care avem obligația să conviețuim, să ne zâmbim și să încercăm să facem din București, orașul în care vrem să crească copiii noștri. Depinde de noi să crească calitatea umană și de aleșii locali să crească calitatea serviciilor și infrastructura. 

Să ne vedem sănătoși în trafic,  să ne respectăm, poate chiar să ne zâmbim. Este posibil să fim rude îndepărtate sau se poate ca bunicii noștri să fi fost colegi de școală, de serviciu, de compartiment sau de căruță în drumul lor spre București, având același vis, să își crească copiii și nepoții într-un mediu mai bun. 

09-2019
0 comentarii

0 comentarii