Ctitorită de boierul Kretzulescu, cu locația în "inima Bucureștiului", în Piaţa Revoluţiei, este unul dintre simbolurile capitalei. Construita în stil brâncovenesc, stil ce i-a fost "stirbit" doar de gloanţe la revoluție, dar  însă nu i-au luat frumuseţea.

Biserica a fost ridicată de Iordache Kretzulescu şi soţia sa, Safta, fiica lui Brâncoveanu. Era la ieşirea din oraş pe atunci, iar prin faţa ei trecea Podul Mogoşoaiei, astăzi Calea Victoriei, drum care făcea legătura între Curtea Domnească şi palatul domnesc de la Mogoşoaia. Construită între 1720-1722, pe locul unei biserici mai vechi din lemn, a fost consacrată Adormirii Maicii Domnului şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu de boier că l-a scăpat de moarte. Cu doi ani înainte de începerea lucrărilor, revenise atât el, cât şi familia, din exilul de la Istanbul. Acolo a fost martor la moartea martirică a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, ucişi de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1714. Datorită funcţiei de prim-ministru ocupată în timpul lui Brâncoveanu, când a revenit în ţară, Nicolae Mavrocordat, domnul de atunci, îl va numi în guvernul său mai întîi mare logofăt (ministru de Externe), apoi mare vornic (prim-ministru). Profitând probabil de pe urma acestor privilegii, Biserica Kretzulescu a ajuns una dintre cele mai frumoase piese de arhitectură bisericească din epoca Renaşterii culturale româneşti şi, bineînţeles, o veritabilă construcţie în stil brâncovenesc.
Gheorghe Tattarescu repictează biserica în ulei.

Biserica, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, arăta ca o mănăstire datorită clădirilor din jur în care funcţiona Hanul Kretzulescu. Între 1859-1860, familia Kretzulescu a hotărât restaurarea bisericii de către arhitectul austriac Lipizer. Acesta a adus modificări radicale bisericii, de la închiderea pridvorului şi desfiinţarea turlei de pe pronaos până la tencuirea exteriorul bisericii şi vopsirea lui în alb. Peste vechea frescă, marele pictor Gheorghe Tattarescu a pictat în ulei interiorul, dar şi noua catapeteasmă. Din acea pictură se păstrează actualmente tablourile ctitorilor de pe peretele de apus al bisericii, icoanele de pe catapeteasmă şi o parte din icoanele praznicelor de peste an.
A revenit la forma primă, care se păstrează şi astăzi, între anii 1933 şi 1936, prin intermediul Comisiei Monumentelor Istorice care a încredinţat arhitectului Ştefan Balş lucrările de restaurare. Pereţii exteriori nu au mai fost tencuiţi, considerându-se că biserica va fi mai frumoasă în cărămidă aparentă. Pentru a se sublinia fresca în stil bizantin, a fost îndepărtată pictura în ulei a lui Tattarescu. Prin osteneala pictorului Petre Teodorescu s-a reuşit să se picteze numai turla Pantocratorului de deasupra naosului, către sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cărămizile sparte de gloanţele Revoluţiei din ’89 au fost înlocuite.
Ultima restaurare, începută în 1995, se datorează părintelui Vasile Răducă. Acesta a dispus, sub îndrumarea arhitectului Victor Popa, refacerea acoperişului, după ce o crăpătură longitudinală din el a fost acoperită cu o masivă calotă de fier şi beton, zidurile au fost consolidate prin tiranţi introduşi în interiorul lor, pereţii exteriori au fost reparaţi, înlocuindu-se cărămizile sparte de gloanţele din timpul războiului şi Revoluţiei din 1989 cu altele noi. Întreaga pictură murală a fost restaurată de o echipă condusă de Romeo Andronic. Aceştia au reintegrat unde era cazul sau au făcut pictură nouă în marile spaţii rămase libere, respectând stilul picturii originale.

Sursa: Ziarul Lumina