Trec zilnic pe lângă cimitirul Eroii Revoluției de fix 17 ani. Numarul candelor şi lumânărilor este din ce în ce mai mic în perioada aceasta. Îmi aduc aminte că acum 17 ani era luminat și plin de oameni. Este un semn că mulți dintre părinții, prietenii sau rudele celor care au murit acum 32 de ani la Revoluție nu mai sunt printre noi sau au plecat în țări străine. Oare peste zeci de ani o să mai aprindă cineva o lumânare, măcar într-un gest de recunoștință, coborând din mașină sau tramvai, intrând pur și simplu, în amintirea celor care în acel moment, au făcut tot ce a ținut de ei, pentru a schimba un pic România? 

Aveam 5 ani la Revoluție și țin minte cum a sărit mama mea să mă ia de pe balcon deoarece se trăgea în Ghencea de peste tot. Țin minte plecarea cu mașina la bunici printre cordoanele organizate de soldați. O țin minte pe mama venind entuziasmată cu un amestec de panică pentru că tocmai i-au trecut gloanțe pe la picioare în drum spre bunica mea, venind de la serviciu să ne vadă. Probabil că puteau să fie mult mai multe victime, poate chiar din rândul cunoscuților noștri. Eu promit că atunci când se vor împuțina numărul de candele o să merg cu fiul meu și o să aprindem una. O să fie momentul când o să îi povestesc despre ce a însemnat Revoluția și cine sunt Eroii Revoluției. 

Foto: Vlad Eftenie